Acum asculti:

Gheorghe și Greeg

Explozie urmată de incendiu în această dimineață, la Brăila. O femeie a fost grav rănită, după ce casa în care locuiește la marginea orașului a sărit în aer și a luat foc. Victima a fost transportată la Spitalul de Urgență din Brăila cu arsuri pe mâini și pe picioare.

Pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului și pentru înlăturarea oricărui pericol. Au fost evacuați toți locatarii de pe strada Radu Negru, pe o rază de 50 de metri de casa unde s-a produs explozia și s-a întrerupt temporar furnizarea gazelor și a curentului electric.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență din Brăila investighează acum cauzele care au condus la producerea deflagrației.

Sursa foto: obiectivbr.ro

Un elev de gimnaziu s-a ales cu răni la cap, după ce a fost lovit cu coada de la mătură de paznicul școlii. Poliția și Inspectoratul Școlar din Galați au început anchete în acest caz.

Potrivit primelor date de anchetă, se pare că elevul de 13 ani l-ar fi înjurat pe paznicul care îi făcea observație că este prea gălăgios și obraznic, moment în care bărbatul angajat să îi păzească pe elevi a pus mâna pe o coadă de mătură și l-a lovit pe copil în cap.

Elevul rănit a fost adus la Spitalul de Pediatrie din Galați, unde este supus unor investigații clinice.

Poliția face cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri și alte violențe.

Guvernul a aprobat prețurile maxime ale polițelor RCA. În ședința de astăzi, membrii cabinetului Cioloș au dat undă verde documentului întocmit de Autoritatea de Supraveghere Financiară. Conform noilor plafoane, preţul maxim al poliţei de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto pentru un camion cu masa peste 16 tone va fi de 7.534 lei. De asemenea, tariful maxim anual al unei poliţe obişnuite, pentru un autoturism cu o capacitate cilindrică între 1.200-1.400 cmc, deţinut de o persoană cu vârsta cuprinsă între 31 şi 40 de ani, va fi de 610 lei.Un alt exemplu îi privește pe proprietarii autovehiculelor de transport de persoane cu o capacitate de peste 40 de locuri: ei vor plăti cel mult 6.600 lei pe an.

În stabilirea formulei de calcul a tarifelor, specialiștii au ținut cont de daune, prima de risc, cota de profit și cheltuielile de asigurare și administrare.

Decizia a fost luată în urmă protestelor transportatorilor care îi acuzau pe asiguratori că stabilesc în mod abuziv prețuri foarte mari pentru asigurările obligatorii.

Plafoanele stabilite de ASF vor fi valabile în următoarele 6 luni. Acestea vor intra în vigoare în 10 zile de la publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii de guvern.

Peste 3 milioane de euro. Aceasta este valoarea pagubelor produse în județul Galați de inundațiile de la mijlocul lunii octombrie.1.700 de locuințe și anexe gospodărești au fost distruse complet sau au nevoie de reparații capitale, valoarea stricăciunilor cifrându-se la peste un milion de euro.

Cele mai mari pagube le-a suferit infrastructura din localitățile afectate de inundații. Este vorba despre kilometri întregi de drumuri comunale și județene, poduri și podețe ale căror daune produse de viituri se ridică la aproape două milioane de euro.

Pagube de aproximativ 100.000 de euro s-au mai înregistrat și la obiectivele socio-economice din localitățile lovite de inundații. Vorbim aici despre unități școlare, biblioteci, dispensare, cămine culturale, săli de sport și clădiri administrative.

Raportul întocmit de Prefectura județului Galați a fost transmis Guvernului și se așteaptă o decizie a Executivului în ceea ce privește despăgubirile pe care le vor primi cei afectați de inundații.

Pe 12 octombrie, mai multe viituri produse pe râurile Suhu și Geru au făcut prăpăd în centrul județului Galați. 17 localități au fost afectate de inundații. Cea mai gravă situație s-a înregistrat la Pechea, Slobozia Conachi, Cuza Vodă și Costache Negri.

Despre noi

Facebook

Contacteaza-ne

Bd. George Coşbuc, nr. 2 COSBUC Business Center etaj 10
Galati, GL 800378
RO
0236.460.382
Mobile: 0236.460.382
Fax: 0236.460.382
www.liderfm.ro

Gluma zilei

  • Un parlamentar român propune includerea in Codul Penal a conceptului de "regret efectiv", prin care persoanele care au comis evaziune fiscală sau spălare de bani ar putea scapa de răspundere penală.
    Nu, nu despre Liviu Dragnea este vorba. Vă reamintesc că acel concept se intitulează "regret efectiv", nu regret etern".