Acum asculti:

Birjarii de la Pro

Un grav accident de circulație s-a petrecut noaptea trecută la Munteni, în județul Galați. Trei oameni au murit și alți 11 au fost răniți în urma coliziunii dintre un TIR, un microbuz plin cu pasageri și două autoturisme.

Nenorocirea s-a petrecut după miezul nopții pe Drumul European 581. Se pare că unul dintre autoturisme a făcut o depășire riscantă, a intrat pe contrasens și s-a ciocnit de autotren. Șoferul tirului a încercat să evite coliziunea, a ieșit de pe carosabil dar în derapaj a acroșat un microbuz care venea din Republica Moldova și un autoturism înmatriculat în România.

La locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare, două echipaje de la SMURD și de la Serviciului de Ambulanță Tecuci. La nivelul județului Galați a fost activat parțial, Planul Roșu de Intervenție.

Una dintre victimele incendiatorului de la Galați a murit în week-end, la Spitalul Floreasca din București. Bărbatul era în comă din momentul în care i s-a dat foc și organismul său a cedat, în pofida eforturilor făcute de medicii din Galați și din Capitală de a-l menține în viață. În urma incendierii, el a suferit arsuri pe mai bine de 70% din suprafața corpului.

Odată cu moartea victimei, procurorii au schimbat încadrarea juridică în dosarul deschis în cauză. Acum, Ștefan Alexandru, individul care le-a dat foc celor doi oameni ai străzii din răzbunare, este acuzat și de omor calificat prin cruzimi. El riscă până la 25 de ani de închisoare.

Sursa foto: monitoruldegalati.ro

Social-democrații din Galați au intrat în linie dreaptă pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie. Astăzi, PSD și-a depus listele de candidați pentru Camera Deputaților și Senat la Biroul Electoral Județean. Nu sunt surprize majore pe listele social-democraților.

Pentru Camera Deputaților, pe locurile eligibile, candidează doi ”veterani” ai Parlamentului, Viorel Ștefan și Lucreția Roșca, de pe locurile 1 și 3, și doi ”boboci”, Florin Popa, fost viceprimar și city-manager al Galațiului, și Nicolae Bacalbașa, fost președinte al Consiliului Județean, de pe pozițiile 2 și 4.

La Senat, lista PSD este deschisă de doi parlamentari în funcție, Daniel Butunoi și Nicolae Marin.

Tot astăzi, până la această oră, și-au mai depus candidaturile, în ordine, Partidul Național Liberal și Partidul Mișcarea Populară. Sunt așteptați să își oficializeze candidaturile Alianța Liberalilor și Democraților Europeni, Partidul România Unită și Uniunea Salvați România.

Termenul limită pentru depunerea candidaturilor la Biroul Electoral Județean este 27 octombrie, ora 24.00.

Astăzi este sărbătoare mare. Creștinii îl sărbătoresc pe Sf. Dumitru Izvorâtorul de Mir. Acesta a trăit pe vremea împăraților romani Diocleţian şi Maximilian Galeriu. Se spune că a învățat în secret tainele sfintei credinţe și apoi a fost închis deoarece a mărturisit că este creștin.

Sărbătoarea de astăzi presupune numeroase obiceiuri. Conform credinţei populare, de Sf.Dumitru toate socotelile sunt lichidate și este foarte important ca oamenii să nu rămână cu datorii vechi. De asemenea, femeile în vârstă, în special cele din mediul rural, obişnuiesc să împartă covrigi, nuci, mere, pâine, struguri şi prune uscate tuturor celor care sar peste foc, ca simbol al purificării.

Tot în această zi se pomenesc morţii şi se oferă pomană colivă şi colaci în formă de cruce. Sărbătoriții zilei sunt Dumitru, Dimitri, Mitică, Dumitrache, Dima, Dumitrica, Dumitra, Demetra și Mimi.

Despre noi

Facebook

Contacteaza-ne

Bd. George Coşbuc, nr. 2 COSBUC Business Center etaj 10
Galati, GL 800378
RO
0236.460.382
Mobile: 0236.460.382
Fax: 0236.460.382
www.liderfm.ro

Gluma zilei

  • Un parlamentar român propune includerea in Codul Penal a conceptului de "regret efectiv", prin care persoanele care au comis evaziune fiscală sau spălare de bani ar putea scapa de răspundere penală.
    Nu, nu despre Liviu Dragnea este vorba. Vă reamintesc că acel concept se intitulează "regret efectiv", nu regret etern".